Mijlocașul Mathieu Valbuena a declarat, după meciul cu România din preliminariile Campionatului European din 2012, scor 0-0, că echipa Franței a venit să câștige la București, dar jocul său a fost împiedicat de terenul catastrofal, informează site-ul oficial al Federației Franceze de Fotbal.
„Totuși, e încurajator iar antrenorul cred că e satisfăcut. Nu am putut ține de balon, era dificil să joci dintr-o atingere pe un astfel de gazon. Am fost concentrați, au fost și lucruri bune, e un progres evident. Ne-a lipsit puțin prospețimea”, a spus Valbuena.
Mijlocașul Yann M’Vila a afirmat că echipa Franței a suferit la București. „Echipa României a stat mult în spate. Gazonul a fost catastrofal și a fost greu să ne găsim pe teren. Am suferit. A fost puțină dezamăgire, desigur. A fost dificil să pasăm pe un astfel de teren”, a precizat el.
Fundașul Adil Rami a menționat că bilanțul de patru puncte după deplasările din Albania și România este unul bun. „Antrenorul ne-a cerut să avem posesie și asta am și făcut”, a comentat Rami.
Atacantul Loic Remy s-a arătat și el dezamăgit de starea gazonului. „Știam că nu va fi o promenadă la București, am venit să scoatem un rezultat pozitiv. E bine că nu am pierdut, continuăm șirul meciurilor fără înfrângere. E un egal bun pentru noi”, a declarat Remy.
Portarul Hugo Lloris a spus că nu se putea face mai mult pe un teren imposibil precum cel de pe Arena Națională. „Păcat, a fost o atmosferă frumoasă, stadionul plin. Am construit bine, dar ne-a lipsit ultima pasă. Faptul că am ținut echipa României departe de poartă, că nu le-am oferit șanse de gol, e un lucru bun pentru noi”, a afirmat căpitanul Franței.
Echipa națională de fotbal a României a remizat, scor 0-0, cu reprezentativa Franței, în preliminariile Euro-2012, în primul meci disputat pe Arena Națională, care a fost inaugurată în această seară și la care au asistat 50.000 de spectatori.
După doar o jumătate de oră de la începerea jocului România – Franța, peluza de pe Arena Naționale a cedat, numeroase bucăți de gazon desprinzându-se pe toată suprafața de joc. La pauză, organizatorii au refăcut gazonul, însă pe parcursul reprizei a doua situația s-a repetat.
Primăria Capitalei anunțase, luni, că gazonul de pe Arena Națională s-a deteriorat din cauza condițiilor meteo nefavorabile – temperaturi ridicate și lipsa precipitațiilor – urmând ca porțiunile afectate să fie înlocuite. Gazonul de pe Arena Națională a fost achiziționat din Italia și a fost montat de o firma specializată în execuția terenurilor de fotbal, tot din Italia.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER